Cazul care a ȘOCAT Marea Britanie: S-a îndrăgostit de FIUL ei. "Am crezut că..."
O britanică îi mărturisește psihologului The Sun că s-a îndrăgostit de fiul ei vitreg și îi cere ajutorul pentru a rezolva această situație complicată.
"Am 49 de ani, iar soțul meu a murit într-un accident de mașina, cu cinci ani în urmă, la 58 de ani. Nu eram casătoriți decât de șapte ani și am fost distrusă de veste, însa am știut că trebuia să-mi refac viața. Fiul său, care are 41 de ani, s-a purtat foarte frumos cu mine, așa că l-am lăsat să se mute în locuința mea după ce și-a pierdut apartamentul.
A început să-mi spună că ar trebui să merg mai departe și că, la cât sunt de frumoasă, aș putea cu ușurință să îmi găsesc un alt bărbat. Apoi a început să-mi spună că și-ar dori să devină acel bărbat și să mă facă din nou fericită.
Mi-a mărturisit că i-a plăcut foarte mult de mine și pe vremea când tatăl său era în viață. La fel ca tatăl său, e bun, atent și atrăgător, așa că m-am îndrăgostit de el. Acum nu pot să dorm nopțile gândindu-mă la cum ar fi să mă trezesc dimineața și să-i văd fața pe pernă lângă mine. Știu că și el are aceleași sentimente.
Amândoi vrem să avem o relație însă nu vrem să ne supărăm rudele. El e foarte apropiat de mama sa. E ilegal să ai o relație cu fiul tău vitreg? Oare ar trebui să punem capăt acestor lucruri înainte să devină prea serioase?", se întreabă britanica.
Iată răspunsul psihologului The Sun, Deidre: "Pot să înțeleg cât de mult vă iubiți, mai ales dacă seamănă cu tatăl său. O relație cu el nu este ilegală, însă trebuie să fiți realiști. Mama lui va fi complet îngrozită. Trebuie să decideți dacă sentimentele pe care le aveți unul pentru celălalt vor rezistat tuturor presiunilor și vor compensa lucrurile pe care le veți pierde."